Serbarile Pomului de Craciun... la biblioteca

Agenda lunii decembrie e facuta si e lunga...


Luni, 5 decembrie 2011
Secţia pentru Copii;
CĂRŢILE CRĂCIUNULUI – expoziţie de carte din colecţiile Secţiei pentru Copii, realizată de colectivul secţiei.
SECŢIILE: Sala de Lectură Fond Documentar şi de Patrimoniu şi Împrumut Adulţi


O sărbătoresc pe Hortensia Papadat Bengescu (1876-1955)
Prozatoare, romancieră și nuvelistă din epoca interbelică.
Debutează în presa culturală cu articole în limba franceză (1912). Scrie și poezii în această limbă.
În anul 1913 publică la revista Viața românească, formarea sa ca scriitoare fiind marcată de personalitatea lui Garabet Ibrăileanu, cel care o ajută să debuteze.
Debutează editorial în 1919 cu volumul "Ape adânci", lăudat de Garabet Ibrăileanu.
În timpul Primului Război Mondial lucrează ca infirmieră voluntară la Crucea Roșie, experiența fiind apoi relatată în romanul Balaurul.
Expoziţii de carte cu ocazia aniversarii a 135 ani de la naşterea scriitoarei, realizate de Iulia Lucaci şi Stelea Virginia

Holul bibliotecii:
• Andrei Arsenievici Tarkovski (1932 – 1986)
• Regizor, actor și scriitor rus. Unul dintre cei mai influenți cineaști ai erei sovietice și ai întregii istorii a cinematografiei.
• Filmele realizate de Andrei Tarkovsky abundă în simboluri şi diverse grade de spiritualizare creştine. Astfel, clopotele, candelele, contemplarea, rugăciunea, meditaţia sunt des întâlnite, subliniate, puse în evidenţă în cel mai înalt grad, fără a uita dimensiunea lor ortodoxă. Pe 4 aprilie 1932, s-a născut Andrei Tarkovski, modelul cineastului creştin. A murit la numai 54 de ani în exil, lăsându-ne opt filme: Compresorul şi vioara (1961), Copilăria lui Ivan (1962), Andrei Rubliov (1966), Solaris (1972), Oglinda (1974), Călăuza (1979), Nostalgia (1983), Sacrificiul (1986) - testamentul său de cineast.
• Panou foto documentar cu ocazia împlinirii a 79 ani de la naştere şi 25 ani de la moarte, realizat de Virginia Stelea.



Luni – Joi, 5 – 8 decembrie 2011, 14,30 şi Miercuri , 7 decembrie 2011, 9,15 - Secţia Împrumut Adulţi

Activităţi în parteneriat cu Colegiul Naţional "Vasile Alecsandri" în cadrul proiectului"Aventuri în Bibliomisteria".
Înscrierea la bibliotecă a elevilor claselor a IX-a B, a IX-a G, a X-a C, a IX-a D, a X-a F.
Biblioteca Judeţeană "C. Sturdza" - prezintă Radu Gabriela.
• Colaboratori activitate: profesori: Cătălina Stroe, Ramona Palade Jitaru, Dana Popa
• Coordonatori activitate: Crina Ifrim, şef birou Relaţii cu Publicul, colectivul secţiei Împrumut Adulţi
Miercuri – Joi, 7-8 decembrie 2011,ora 11 - Secţia pentru Copii;

ACTIVITATE DIN CADRUL PROIECTULUI DE PARTENERIAT „PARTE DE CARTE” ÎNCHEIAT CU GRĂDINIŢA CU PROGRAM PRELUNGIT NR. 29 BACĂU
Basmul pomului de Crăciun şi Bacăul şi tradiţiile Crăciunului - prezintă Atena-Mariana Zară şi , Eugen Şendrea, Biblioteca Judeţeană „C. Sturdza” Bacău.

Vin colindătorii! - program prezentat de preşcolarii grupei mari şi de cei din grupa pregătitoare de la Grădiniţa cu Program Prelungit Nr. 29, îndrumaţi de doamnele educatoare: Delia Merticariu, Daniel Dorobăţ (autori proiect) şi Daniela Juncu, Alina Cucu, Cristina Comănescu, Maria Buchir,
Iuliana Vernica, Diana Buganu (colaboratori)




Vineri, 9 decembrie 2011, ora 10,00 - Secţia pentru Copii

Activitate în parteneriat cu Biblioteca Judeţeană „C. Sturdza” şi
Eco Şcoala Europeană cu Clasele I – VIII „Alexandru Ioan Cuza” Bacău.

Din program:
• Colocviu despre zeii şi eroii Greciei.
• Parada costumelor greceşti.
Program prezentat de copii clasei a – III – a de la Eco Şcoala Europeană cu Clasele I – VIII „Alexandru Ioan Cuza” Bacău
• Imagini despre Grecia – video-proiecţie realizată de Mirela Spiţă, profesor învăţământul primar.
• Din marile legende ale lumii – expoziţie de carte realizată de Atena – Mariana Zară, bibliotecar

Coordonatori activitate: Atena – Mariana Zară şi Mirela Spiţă.



Luni, 12 decembrie 2011 – Sala de Lectură
ZIUA INTERNAŢIONALĂ A DREPTURILOR OMULUI
• În data de 10 decembrie, oamenii şi ţările din întreaga lume comemorează adoptarea Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului din anul 1948.
• Documentul din 1948 este unul dintre primele realizări ale Naţiunilor Unite şi constituie o bază filosofică pentru multe iniţiative internaţionale, fiind un standard comun pentru toate popoarele şi toate naţiunile, datoare să promoveze respectul pentru dreptate şi libertate.
• Declaraţia conţine 30 de articole şi este primul document internaţional în care sunt enunţate în mod solemn drepturile şi libertăţile fundamentale ce trebuie garantate oricărei fiinţe umane din întreaga lume.
• Expoziţie de carte cu ocazia Zilei internaţionale a Drepturilor Omului, realizată de Margareta Duma.



Marţi,14 decembrie 2011, ora 11 - Secţia pentru Copii

Acţiune, din cadrul proiectului de parteneriat educaţional „Oglinda sufletului românesc” încheiat între Biblioteca Judeţeană „C. Sturdza” Bacău şi Şcoala cu Clasele I-VIII Nr. 1 Răcăciuni, jud. Bacău, dedicată Naşterii Domnului Iisus Hristos
Din program:
Povestea Pomului de Crăciun povestită de Atena-Mariana Zară, Biblioteca Judeţeană
Datini şi obiceiuri de iarnă prezentate de elevii Şcolii Nr.1 din Răcăciuni – profesori îndrumători: Anicuţa Bostan, Anca Filip, Andrea Diaconu, Ştefan Suditu, Paraschiva Popa, Mirela Pavăl
Participă - preot-paroh: Sebastian Andronic




Joi , 15 decembrie 2011 – Împrumut Adulţi
„Sărbători de iarnă la români”
• Expoziţie de carte (etnografie şi folclor) din colecţiile Secţiei Împrumut Adulţi cu ocazia sărbătorilor de iarnă, realizată de Gabriela Radu.




Vineri, 16 decembrie 2011 – Filiala Mioriţa
Vine, vine ,Moş Crăciun !
• Expoziţie de carte din colecţiile Filialei Mioriţa, dedicată sărbătorilor de iarnă, realizată de Lucica Ababei.



Vineri, 16 decembrie 2011,ora 14,00 - Amfiteatrul Colegiului Tehnic de Comunicaţii
,,N. Vasilescu - Karpen''


Activitate din cadrul proiectului de parteneriat ,,Preabună doamnă şi-adorată''
încheiat între Biblioteca Judeţeană „C. Sturdza”şi Colegiului Tehnic de Comunicaţii
,,N. Vasilescu - Karpen''
Scenariul activităţii vizează reconstituirea atmosferei din Franţa medievală, respectiv surprinderea, prin texte lirice, a ideii de ars amandi.

• Coordonator activitate: prof. Simona Şova - Colegiului Tehnic de Comunicaţii ,,N. Vasilescu - Karpen''



Luni, 19 decembrie 2011 – Sala de Lectură Fond Documentar şi de Patrimoniu
GEORGES LOUIS LECLERC DE BUFFON (1707-1788)
Naturalist, matematician, biolog şi scriitor francez

Expoziţie de carte din colecţiile secţiei cu ocazia împlinirii a 304 ani de la naştere şi 223 ani de la moarte, realizată de Iulia Lucaci.



Marţi, 20 decembrie 2011 – Filiala „Ştefan cel Mare” „Obiceiuri de Crăciun”
• Expoziţie de carte din colecţiile Filialei „Ştefan cel Mare”, dedicată sărbătorilor de iarnă, realizată de Marinela Tofănescu.


preluare de pe sursa:

http://megabacau.blogspot.com/2011/12/serbarile-pomului-de-craciun.html

Despre Muzeul de Artă Bacău

SCURT ISTORIC

Muzeul de Artă a fost înfiinţat în anul 1957 ca secţie a Muzeului Regional de Istorie şi Artă Bacău. De-a lungul timpului a suferit modificări de titulatură şi de sediu. S-a numit pe rând: Secţia de artă în cadrul Complexului Muzeal Judeţean Bacău (1981 – 1991), Muzeul de Artă Bacău (1991-1999), Muzeul de Artă şi Etnografie (1999-2003) şi din nou Secţia de artă a Complexului Muzeal „Iulian Antonescu” Bacău din 2003.

În actuala clădire muzeul funcţionează din 1976, aici fiind găzduite expoziţia permanentă, depozite, laboratorul de restaurare şi birouri.
Expoziţiile temporare sunt organizate la Galeriile „Alfa” din str. Mărăşeşti, nr. 12.


DATE DESPRE COLECŢIILE MUZEULUI

Primele lucrări înregistrate în inventarul secţiei de artă în 1957 au fost achiziţionate de la pictorul Nicu Enea. Următoarele 14 lucrări au fost transferate de la Pinacoteca Municipală (înfiinţată în 1937 de pictorii Nicu Enea şi Ion Diaconescu). Alte 8 lucrări au fost transferate de la Secţia de Învăţământ Bacău.

În perioada 1960-1966 s-au făcut importante achiziţii şi transferuri. Printre acestea remarcabile sunt lucrările semnate de Nicolae Grigorescu, Gheorghe Petraşcu, Ştefan Dimitrescu, Octav Băncilă, Camil Ressu, Ion Negulici, Ioan Andreescu, Mişu Popp, Ştefan Popescu, Iosif Iser, Anton Cladek, Theodor Aman, Adam Bălţatu, Michaela Eleutheriade, Sava Henţia, G.D. Mircea, Constantin Stahi, Arthur Verona lucrări care au constituit nucleul valoric al expoziţiei permanente de artă.

Începând cu 1968, în colecţiile muzeului au fost înregistrate aproape anual lucrări semnate de artişti băcăuani: Ion Burdujoc, Ilie Boca, Ion Diaconescu, Gheorghe Mocanu, Gheorghe Velea, Salomeea Velea, Didina Solomon, Petru Pinca ş.a.
În dinamica îmbogăţirii patrimoniului un rol important l-au avut donaţiile. Astfel,

în 1970, doamna Elvira Enea, soţia pictorului Nicu Enea, donează muzeului 130 lucrări de pictură şi 210 lucrări de grafică împreună cu terenul şi obiectele care le-au aparţinut.

În 1977 plasticiana Mariana Cretzu Medeleni donează muzeului 40 de lucrări iar George Apostu 2 lucrări de sculptură.

Până în 1980 patrimoniul muzeului a continuat să se dezvolte atât prin trasnferuri cât şi prin achiziţii.

După 1990 o serie de donaţii venite din partea unor artişti sau a unor moştenitori au contribuit într-o mare măsură la creşterea colecţiilor. Este vorba de lucrări semnate de Lucia Cosmescu (455), Ştefan Constantinescu (77), Lucreţia Mihail Silion (26), Lucia Beller (41), Nicolae Brana (155), Corina şi Octavian Angheluţă (318), Hortensua Masichievici (70), Constantin Platon (31).

În aceaşi perioadă, prin organizarea celor două manifestări internaţionale, Tabăra Internaţională de Creaţie Plastică Tescani şi Saloanele Moldovei, colecţiile de artă contemporană au fost completate cu lucrări ale artiştilor români şi străini participanţi sau premiaţi.

Dacă în 1976, în momentul organizării muzeului în actuala clădire, în patrimoniul existau 840 de lucrări de pictură, grafică, sculptură şi artă decorativă, în 1979 existau 2700 lucrări, în 2006 nujărul de lucrări de artă a ajuns la 4722 din care: artă veche (icoane) 84, pictură-1670, grafică-2650, sculptură-249 şi artă decorativă-69.


EXPOZIŢIA PERMANENTĂ

Actuala formulă a expunerii operelor de artă evidenţiază activitatea personalităţilor consacrate din plastica românească şi oferă vizitatorului posibilitatea de a urmări, în evoluţia lor firească, cele mai reprezentative opere începând cu icoanele din sec. al XVIII-lea, continuăm cu reprezentanţi secolului al XIX-lea şi cei ai secolului al XX-lea.

Începuturile picturii de şevalet legate de numele unor pictori de origine străină sunt bine reprezentate în expoziţia de lucrări semnate de Mihail Töpler (1780-1820), Anton Cladek (1794-1882), Nicola Livaditti (1804-1860), Constantin David Rosenthal (1820-1851), artişti care alături de Constantin Lecca (1870-1887), Mişu Popp (1827-1892), Carol Popp de Szathmary (1812-1888), Henrik Trenk (1818-1892) au avut un rol important în dezvoltarea artelor plastice la începutul şi mijlocul secolului al XIX –lea.

Individualizarea modelului, primele încercări de investigaţie psihologicp, abordarea portretului de grup, atenţia şi elementul decorativ caracterizează începuturile portresticii româneşti.

Îmbogăţirea tematică, diversificarea stilistică, atitudinea romantică sunt preocupări ale celor două personalităţi artistice reprezentative pentru secolul în care au trăit: Gheorghe Tăttărescu (1818-1894) şi Theodor Aman (1831-1891).

Influenţa lui Theodor Aman asupra generaţiile de pictori care se formează după 1864 (anul înfiinţării Şcolii româneşti de pictură din Bucureşti) este uriaşă.
Sculptura acestei perioade este reprezentată în expoziţia de Karl Storck (1826-1887).
Creaţia deschizătoarei de noi drumuri în pictura românească modernă şi care a dat un caracter propriu, original şcolii noastre de pictură ocupă un loc important în expoziţia permanentă. Cei doi pictori români, Nicolae Grigorescu (1838-1907) şi Ioan Andreescu (1850-1884) prezenţi alături de confraţii francezi la Paris şi Barbizon, adoptă simultan cu aceştia noile principii de plein-air-ismului.

Alături de lucrările celor doi mari artişti care au dat identitate şcolii româneşti de pictură sunt expuse lucrările unor artişti care s-au remarcat în perioada din jurul anului 1900: Cecilia Cutescu-Storck (1868-1896), Arthur Verona (1868-1946), Nicolae Vermont (1866-1932), G.D. Mircea (1852-1934), Sava Henţia (1844-1920).

Deşi puternica influenţă a lui Grigorescu era încă evidenţă în pictura începutului ale sec. XX-lea, o nouă viziune picturală de statornicie, prin opera lui Ştefan Luchian (1858-1916), care a marcat evoluţia picturii româneşti susţinănd în arta sa principiu important: sinceritatea totală a artistului în creaţia sa.

Sinteza cutezătoare între palpabil şi mister, între înţelesurile artei vechi româneşti şi cele a picturii eropene a secolul al XX-lea este realizată de pictori Theodor Pallady (1871-1956) şi Gheorghe Petraşcu (1872-1949) care vor marca pictura interbelică.

Urmează lucrările unei pleiade de artişti a căror activitate umple prima jumătate a secolului al XX-lea. Este vorba de artiştii din perioada interbelică ale căror ţeluri erau cuprinderea lumii reale, a universului lăuntric dintr-o perspectivă specifică, promovarea unui mod de a înţelege specificitatea naţională: Nicolae Tonitza (1886-1940), Ştefan Dimitrescu (1886-1933), Francisc Şirato (1881-1953), Samuel Mutzner (1884-1956), Nicolae Dărăscu (1883-1950), Jean Al. Steriadi (1880-1956), Iosif Iser (1881-1958), Rodica Maniu (1890-1957), Camil Ressu (1880-1962).
Sculptura românească din aceeaşi perioadă urmează tradiţia şcolii naţionale de sculptură caracterizată prin construcţia solidă şi echilibrată a formei: Oscar Han (1891-1976), Dimitrie Paciurea (1873-1932), Boris Caragea (1906-1982), Gheroghe Anghel (1904-1966), Corneliu Medrea (1888-1964).

Cu generaţia ultimilor mari formatori de şcoală, Alexandru Ciucurencu (1903-1977) şi Corneliu Baba (1906-1997) pictura românească îşi redefineşte pe deplin contur propriu.

Arta plastică contemporană este reprezentată în expoziţie de operele unor artişti reprezentativi pentru generaţiile din care au făcut parte: Ligia Macovei, George Apostu, Silvia Radu, Ovidiu Maitec, Horia Bernea, Ilie Boca, Marin Gherasim, Mihail Grecu, Vasile Grigore, Ion Pacea, Ion Musceleanu, Gheorghe Iliescu-Călineşti, Theodor Moraru, A.M. Agripa etc.

Oricât de departe s-ar afla, sub raportul interpretărilor sintactice, de modelul maeştrilor, artiştii care s-au format în ultimele decenii ale secolului al XX-lea poartă, într-un fel sau altul semnul lecţiei preluate de cei care le-au oferit modelul creaţiei lor. La rândul lor, mulţi dintre artiştii acestei perioade, au influenţat creaţia tinerilor.

Această continuitate, care ese în fapt cea a unei atitudini etice faţă de artă, este una dintre cele mai importante trăsături ale artei plastice româneşti.



preluare de pe sursa:
http://muzeuldeartabacau.wordpress.com/category/totul-despre-muzeul-de-arta-bacau/

Despre Casa “Nicu Enea” Bacău

SCURT ISTORIC

Clădirea în care se află expoziţia memorială Nicu Enea a fost construită în anul 1926, proprietar fiind Gheorghe Paloşanu, tatăl Elvirei Enea. În această casă soţii Elvira şi Nicu Enea au trăit în perioada 1929 – 1960, informaţie inscripţionată şi pe plăcuţa de pe faţada casei, care o atestă ca obiectiv de patrimoniu.
În noiembrie 1968 Elvira Enea face o ofertă de donaţie care cuprinde imobilul, terenul aferent, 130 de lucrări de pictură, 210 de lucrări de grafică, mobilier şi obiecte care au aparţinut pictorului Nicu Enea, donaţie acceptată de Comitetul Judeţean de Cultură în luna mai 1969. După amenajarea casei, în luna decembrie 1970 aceasta se deschide pentru public, Elvira Enea îndeplinind funcţia de custode.

DATE DESPRE COLECŢIE

Colecţia „Nicu Enea” este alcătuită din lucrările şi obiectele donate. Din totalul lucrărilor care alcătuieşte colecţia , 54 de lucrări de pictură sunt expuse în cele trei săli ale casei la care se adaugă mobilierul, obiectele personale ale pictorului şi câteva lucrări de sculptură mică realizate de Nicolae Enea.

Expoziţia permanentă oferă vizitatorului posibilitatea cunoaşterii operei lui Nicu Enea (1897-1960) a cărui afirmare se suprapune temporal şi spiritual uneia dintre cele mai fertile şi tulburătoare perioade din istoria artei româneşti, perioada interbelică.


preluare de pe sursa:
http://muzeuldeartabacau.wordpress.com/category/totul-despre-muzeul-de-arta-bacau/

Bacău, pe Wikipedia

Bacău (în latină: Bacovia, în maghiară Bákó, în germană Barchau, în poloneză Baków, în ebraică: בקאו), supranumit orașul lui Bacovia[necesită citare], reședința și totodată cel mai mare oraș din județul Bacău, România. Este situat pe râul Bistrița, care asigură, prin centrala hidroelectrică locală, o parte însemnată a consumului local de energie electrică[necesită citare]. Suprafața municipiului este de 43km², iar populația este de 177.087 de locuitori (estimare 2009).[3] Orașul este traversat de drumurile europene E85 și E574 ce fac legătura cu Bucureștiul, cu nordul țării și cu Transilvania. Pe cale feroviară legăturile naționale și internaționale se realizează prin rețeaua CFR. Bacăul dispune de un aeroport internațional ce asigură curse regulate către diferite destinații naționale și europene.


Istorie

Primele urme de locuire în orașul Bacău dateazǎ din epoca paleolitică, acestora adăugându-li-se cele din epoca mezolitică și cea neolitică[necesită citare].

Cea mai veche referință istorică cunoscută despre oraș datează din anul 1399, fiind menționat în Documentul lui Iuga Vodă, prin care se dă carte de judecată între spătarul Răducanu cu răzeșii satului Brătila, din ținutul Bacăului.

În acest sens, mareșalul Antonescu a ordonat efectuarea lucrărilor pentru românizarea nomenclaturii localităților din România, ordin prin care urma să se schimbe denumirea orașului Bacău, care era considerată ca fiind de orginte maghiară, cu una românească, Gura Bistriței.

Menționarea orașului pe un act oficial datează încă din 1399. În arhivele Vaticanului, pe hărțile Evului Mediu precum și în alte documente latine, Bacăul apare sub numele de Bacovia, sau Ad Bacum. Edwige Bestazzi – delegată a Institutului de Cultură Italiană, la începutul secolului XX - mărturisește că Bacăul era trecut pe o hartă pictată chiar în Palatul Primăriei Florența, sub numele de Bacovia. Acest lucru nu este de mirare, având în vedere că la doar câțiva kilometri de Bacău, la Sărata, romanii extrăgeau sare, iar în alte localități din împrejurimi s-au descoperit vestigii daco-romane, sau chiar mai vechi, lucru ce atestă popularea acestei zone de mii de ani. La Sulta (comuna Agăș) avem urmele vechilor aurării dacice, după cum dovedește N. Densușianu în lucrarea sa Dacia preistorică, iar teritoriul Bacăului cuprindea localități încă de pe timpul pelasgilor ca: Letca și Leiteni, cuvinte derivate din latonă și letonă, divinități din timpuri preistorice, sau Tamasidava, denumire scito-dacică.


Biserica PrecistaMarele istoric Nicolae Iorga este de părere că denumirea orașului Bacău derivă de la slavul Bâc = Zimbru, bour, taur, ceea ce denotă că pe aceste meleaguri au fost întinse păduri în care trăiau turme de zimbri. Muzeul „Moldova” din Bacău deține o importantă colecție de documente istorice și vechi manuscrise, precum și un cap de zimbru, un exemplar unic în felul său, găsit lângă Bacău, în satul Solonț. Un Bâc exista în Basarabia, un altul în ținutul Vasluiului, iar un altul în ținutul Bîrladului. Pe această temă se mai poate vedea și etimologia cuvântului Bâc în lucrarile lui Gheorghe Ghibănescu[4], M. Costăchescu[5] sau în documentele moldovenești publicate de Nicolae Iorga.

Orașul Bacău a fost ocupat o scurtă vreme de oștile maghiare conduse de Matei Corvin în anul 1467. Localitatea este cunoscută și datorită importanței sale în relațiile comerciale dintre Moldova, Transilvania și Țara Românească, fiind un important punct de vamă. În secolului al XV-lea în acest oraș s-a stabilit Alexăndrel, fiul lui Ștefan cel Mare, care a dat ordin pentru construirea Curții Domnești și Bisericii Precista, celebre monumente istorice.

La sfârșitul secolului al XIV-lea, Bacăul era bine închegat ca așezare urbană, una dintre cele mai prospere din întreaga Moldovă, având atribuții militare și comerciale foarte importante.



Geografie

Municipiul Bacău, reședința județului cu același nume, se află în Nord-Estul țării, în partea central-vestică a Moldovei, la doar 9,6 Km în amonte de confluența Siret-Bistrița.


Localizarea BacăuluiGeografic, se află la interferența meridianuluide 26° 55' longitudine estică cu paralela de 46° 35' latitudine nordică.

Din punct de vedere administrativ se învecinează cu comunele Hemeiuși și Săucești, în Nord, cu comuna Letea Veche, în est, la sud cu comunele Luizi-Călugăra, Măgura și Mărgineni. Între aceste limite orașul ocupă o suprafață de 4186,23 ha, fiind situat la altitudini de 151-181m.

Poziția și cadrul natural au favorizat dezvoltarea rapidă a așezării de pe Bistrița, încă din Evul Mediu Bacăul devenind un important nod de intersecție a principalelor artere comerciale din partea central vestică a Moldovei. Drumul Siretului sau Drumul Moldovenesc, care unea orașele baltice cu zona dunăreano-pontică, se intersecta cu Drumul Păcurii, ce începea la Moinești, cu Drumul Sării, dinspre Târgu Ocna, cu Drumul Brașovului (drumul de jos), cu Drumurile Transilvaniei ce traversau Carpații Orientali prin pasurile Ghimeș, Bicaz, Tulgheș, și cu drumul plutelor, pe Bistrița. Toate arterele din NV și SV se îndreptau spre bazinele Bârladului și Prutului prin nordul Colinelor Tutovei.

[modificare] Ape
Bistriţa
SiretulRețeaua hidrografică este reprezentată de cele două râuri, Siret și Bistrița, și de afluenții acestora: Bahna, Izvoarele, Cleja - pentru Siret, respectiv Trebeșul cu afluenții săi Bârnat și Negel - pentru Bistrița. Datorită influenței antropice regimul hidrologic al celor două râuri a fost complet modificat, amenajările hidroenergetice contribuind la regularizarea scurgerii. Pe Bistrița au fost create lacurile de acumulare Lilieci, Șerbănești cu rol complex: asigurarea energiei electrice, combaterea inundațiilor, alimentarea cu apă potabilă și industrială, practicarea sporturilor nautice.

Valea comună a celor două râuri are aspectul unui vast uluc depresionar cu orientare nord-sud, cu o deschidere laterală spre vest, spre valea Bistriței, și o îngustare spre sud, „poarta Siretului", suprapunându-se contactului dintre Colinele Tutovei și culmile subcarpatice Pietricica-Barboiu.

Toate lacurile de acumulare din Bacau sunt considerate arii naturate protejate avifaunistice[necesită citare] si sunt in custodia Centrului Regional de Ecologie Bacau prin situl Natura 2000.

[modificare] Clima
Palatul administrativClimatul municipiului este unul temperat-continental accentuat, cu ierni reci, veri secetoase și călduroase, rezultatul acțiunii unui complex de factori naturali (circulația generală a atmosferei, radiația solară, relieful) și antropici, orașul însuși având un rol esențial în crearea propriei topoclime printr-o serie de factori care se manifestă constant (materialele de construcție, profilul accidentat, spațiile verzi), respectiv prin intermediul unor factori secundari (încălzirea artificială, poluarea atmosferei). Acțiunea comună a acestora determină perturbări ale circuitului biogeochimic la nivelul sistemului, consecința directă fiind disconfortul urban.

Temperatura medie anuală este de 9 °C, oscilând între -4 °C, în luna ianuarie, și 20,6 °C, în luna iunie, constatându-se o ușoară modificare a regimului termic în ultimii ani datorită lacurilor de acumulare, încălzirii globale și poluării atmosferei.

Cantitatea medie anuală de precipitații este de 541 mm/m²/an, existând diferențe între sezonul cald (82,8 mm-luna iunie) și cel rece (24 mm-luna februarie). Aversele sunt frecvente în lunile iulie-august.

[modificare] Flora și faunaCovorul biogeografic a evoluat sub semnul impactului antropic. Într-o zonă în care pădurile dețineau 70-80% din suprafață s-a ajuns ca în prezent coeficientul de împădurire să fie de 25,7%, formațiunile dominante fiind cele de stepă și luncile râurilor și pădurile de foioase din jurul orașului folosite în scop recreativ.

Clasificare:

faună acvatică, condițonată de biotopurile specifice Bistriței, Siretului și apelor stătătoare;
fauna de luncǎ (animale care își caută hrana în apă sau la marginea apei);
fauna de terase și versanți, alcătuită din specii de rozătoare mici, animale și păsări specifice pădurilor de foioase.
Fauna zonei periurbane prezintă o însemnată valoare cinegetică; unele animale sunt vânate pentru blană, altele, pentru carne.

Condițiile pedogenetice au dus la formarea unor soluri variate, în general brune și brune argiloiluviale, cu un conținut de humus de 1-5‰, ce asigură o fertilitate medie bună pentru terenurile agricole. Între solurile intrazonale se remarcă cele hidromorfe, lăcoviștile și solurie aluviale în diferite stadii de evoluție.


Peisaj urban
Departe de a fi doar centru comercial-industrial aflat în plină ascensiune, Bacăul este și un oraș al tradițiilor și al culturii. Obiectivele turistice includ Casa memorială George Bacovia sau Complexul Muzeal de Științele Naturii „Ion Borcea”. Observatorul astronomic al Bacăului este unul dintre puținele din România, iar foarte aproape de centrul orașului se află statuia lui Ștefan cel Mare.

În oraș se află și cea mai mare catedrală catolică din Estul Europei, Casa memorială George Bacovia și Casa memorialǎ Nicu Enea.

[modificare] MuzeeComplexul Muzeal de Științele Naturii „Ion Borcea”
Complexul Muzeal „Iulian Antonescu”
[modificare] Catedrale și biserici
Catedrala catolicaCatedrala catolicǎ
De asemenea, în Bacău există Biserica și ruinele Curții Domnești unde a locuit Alexandru-Vodă, fiul și co-regentul lui Ștefan cel Mare. Biserica „Precista", a fost sfințită la 1 ianuarie 1491, fiind tipică pentru seria ctitoriilor domnești din acel veac. Biserica a fost renovată de către Vasile Lupu în 1641, fiind apoi închinată ctitoriei sale, Sfinții Trei Ierarhi, de la Iași.
Biserica Sfântul Ilie din Bacău (ortodoxă de stil vechi)
Biserica Sfântul Ioan
Catedrala „Înălțarea Domnului” - finalizată parțial

Teatrul Municipal Bacovia[modificare] TeatreTeatrul Bacovia (http://www.teatrulbacovia.ro/istoric.php)
Teatrul de vară
[modificare] BiblioteciBiblioteca Județeană „Costache Sturdza” Bacău (http://www.bjbc.ro/)

Statuia lui George Bacovia[modificare] Alte clădiri, monumente și locuriCasa de Cultură „Vasile Alecsandri” și piațeta sa
Ateneul „Mihail Jora”
Casa memorialǎ „Nicu Enea”
Casa memorială „George Bacovia”
Statuia lui Ștefan cel Mare, așezată întru- n sens giratoriu în fața Catedralii "Înălțarea Domnului".
Statuia lui George Bacovia, opera sculptorului Constantin Popovici (1938-1995), e amplasată în centrul orașului, lângă Biblioteca Județeană „Costache Sturdza”. Statui ale unor personalități celebre ale României se află în Parcul Cancicov.
Festivalul Obiceiurilor de Iarnă adună artiști populari din regiune în preajma Crăciunului
Observatorul astronomic „Victor Anestin”
[modificare] ParcuriParcul dendrologic Hemeiuș, situat la nord de Bacău are o suprafață de 47,5 ha. Aici cresc peste 500 specii de plante lemnoase, dintre care 370 exotice.
Insula de agrement este o insulă artificială, creată în mijlocul unui lac format de râul Bistrița, amenajată pentru agrement, cu locuri de plajă și pentru practicarea sporturilor în aer liber. Se pot face plimbări cu barca în jurul insulei.
Parcul Trandafirilor
Parcul Cancicov
[modificare] CartiereGherăiești
Nord
Mioriței
Șerbănești
Bistrița lac
George Bacovia
CFR
Cornișa I
Cornița II
Orizont
Izvoare
Letea
Tache
URA
Zimbru



Demografie

Pe parcursul celor 6 secole de existență, Bacăul a cunoscut atât perioade de creștere demografică dar și de regres, consecință a condițiilor economice, socio-culturale și istorice care au caracterizat fiecare etapă a evoluției sale. O importanță deosebită o are sfârșitul secolului XX-lea, care a adus noi orientări și tendințe demografice.

Conform datelor recensământului din 1930, municipiul Bacău număra în acel an 31.138 de locuitori. Dintre aceștia 19.421 s-au declarat români, 9.424 evrei, 822 maghiari, 406 germani ș.a. Din punct de vedere confesional, 19.091 s-au declarat ortodocși, 161 greco-catolici, 1.893 romano-catolici, 144 evanghelici-lutherani, 9.593 mozaici ș.a. Odinioară înfloritoarea comunitate evreiască din oraș s-a stins în urma celui de-al doilea război mondial.

La ultimul recensământ, din 18 martie 2002, Bacăul număra 175.500 de locuitori, structura etnică fiind evidențiată astfel: 173.041 români, 1.605 țigani, 191 maghiari, 118 evrei, 83 germani, 80 ceangăi, 53 italieni ș.a. Fiecare din celelalte etnii era compusă din mai puțin de 50 de pesoane. Distribuția populației stabile pe confesiuni religioase: 153.849 Ortodocși, 19.094 romano-catolici, restul confesiunilor, inclusiv ateii, nedepășind fiecare 500 de adepți.[6]

Conform ultimului comunicat al Institutului Național de Statistică, orașul avea la data de 1 ianuarie 2009 o populație de 177 087 locuitori.[3]

[modificare] Evoluția demograficăEvoluția populației la recensăminte:

Conform recensământului din 1930 populația Bacǎului era de 31.138 de locuitori, dintre care:

19.421 Români
9.424 Evrei
822 Maghiari
406 Germani s.a.
Sub aspect confesional populația Bacǎului era alcătuită din:

19.091 Ortodocși
1.893 Romano-catolici
161 Greco-catolici
144 Luterani
9.593 Mozaici ș.a.
Municipiul Bacău are, potrivit recensământului din 2002, o populație de 175.500 locuitori. Structura etnică a acesteia este următoarea:

173.041 Români
1.605 Rromi
191 Maghiari
83 Germani
80 Ceangăi
53 Italieni
Sub aspect confesional populația Bacăului este alcătuită din:

153.849 Ortodocși
19.094 Romano-catolici
restul confesiunilor nu depășesc 500 de adepți



Zona metropolitană

Conform Eurostat, Bacăul are o zonă urbană lărgită (LUZ - concept european echivalent cu zona metropolitană) de 196.435 locuitori (2007).[7]

Pe de altă parte, Zona Metropolitană Bacău este un proiect local pentru crearea unei unități administrative integrate între municipiul Bacău și localități din apropiere, Berești-Bistrița, Buhoci, Faraoani, Filipești, Gioseni, Hemeiuș, Itești, Letea Veche, Luizi-Călugăra, Măgura, Mărgineni, Nicolae Bălcescu, Prăjești, Sărata, Săucești, Tamași și Traian, însumând o populație de circa 250.000 locuitori


Economia

Județul Bacău este unul dintre centrele cele mai industrializate din Moldova, având două mari rafinarii de petrol situate lângă orașele Onești și Dărmănești. După căderea comunismului, activitățile industriale principale cuprind: industria petrochimică, industria nutrițională, industria prelucrării lemnului și a hârtiei, industria textilă, indstria chimică, industria mecanică, industria aeronautică.

Pentru detalii, vezi: Lista locurilor în Bacău.


Transport

FeroviarGara Bacău
Municipiul Bacău este punctul de intersecție între:

magistrala: București - Ploiești - Buzău - Râmnicu Sărat - Focșani - Adjud - Bacău - Roman - Pașcani - Suceava - Vadu Siretului și
linia secundară: Bacău - Buhuși - Piatra Neamț - Bicaz
Prin municipiul Bacău trec trenurile internaționale:

BULGARIA EXPRES: Sofia - Ruse - Giurgiu - București - Ploiești - Buzău - Focșani - Bacău - Pașcani - Suceava - Dornești - Vicșani - Vadu Siretului - Moscova
PRIETENIA: București - Ploiești - Buzău - Focșani - Bacău - Roman - Iași - Nicolina - Cristești Jijia - Ungheni - Chișinău
[modificare] Rutier
Autobuzele din BacăuBacăul este un important nod rutier. Drumurile care trec prin municipiu sunt:

E 85 - drum european care traversează Europa de la nord la sud, legând Marea Baltică de Marea Egee;
E 574: Bacău, Onești, Târgu Secuiesc, Brașov, Pitești, Craiova;
DN 15: Bacău, Piatra Neamț, Bicaz, Poiana Largului, Toplița, Reghin, Târgu Mureș, Luduș, Câmpia Turzii, Turda;
DN 2F: Bacău, Vaslui;
DN 2G: Bacău, Moinești, Comănești;
[modificare] AerianAeroportul Internațional George Enescu din Bacău[8] deservește, pe lângă locuitorii județului Bacău, și pe cei ai județelor învecinate: Neamț, Vaslui, Vrancea, Covasna, Galați. Bacăul este legat prin curse directe de:

Timișoara - Carpatair
Roma, Milano, Torino, Bologna, Londra, Paris, Brussels, Barcelona, Larnaca, Dublin - Blue Air
iar cu tranzit la Timișoara se poate călători la:

Ancona, Bari, Bergamo, Bologna, Florența, Roma, Torino, Veneția, Verona, Düsseldorf, Frankfurt, München, Stuttgart, Atena, Salonic - Carpatair


Educație

Licee

Colegiul Național „Gheorghe Vrănceanu” [1]
Colegiul Național „Ferdinand I” [2]
Colegiul Național „Vasile Alecsandri”
Colegiul Național Pedagogic „Ștefan cel Mare” [3]
Colegiul „Henri Coandă”
Colegiul „Mihai Eminescu” [4]
Colegiul Economic „Ion Ghica” [5]
Colegiul Tehnic de Comunicații „Nicolae Vasilescu-Karpen” [6]
Colegiul Tehnic „Anghel Saligny” [7]
Colegiul Tehnic „Dimitrie Mangeron”
Colegiul Tehnic „Letea” [8]
Colegiul National de Arta „George Apostu” [9]
Liceul Teologic Romano-Catolic „Sfântul Iosif”
Liceul cu Program Sportiv
Grupul Școlar „Grigore Tabacaru”
Grupul Școlar „Grigore Moisil”
Grupul Școlar de Ecologie și Protecția Mediului „Grigore Antipa”
Grupul Școlar „Petru Rareș”
Colegiul Național Catolic "Sf. Iosif” [10]
Universități

Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău
Universitatea „George Bacovia”



Administrație și politică

Primarul municipiului, Romeo Stavarache este membru PNL.
Viceprimari: Constantin Drăgănuță, Dragoș Luchian
Secretar: Nicolae Ovidiu Popovici
Administratorul public al primăriei: Costantin Gioseanu
Consiliul local este compus din 23 de membri, împărțiți astfel:

Partid Consilieri Componența Consiliului
Partidul Național Liberal 12
Partidul Democrat-Liberal 5
Partidul Social Democrat 6


Relații externe
Orașe înfrǎțite

Torino



Personalități

Vasile Alecsandri (1821-1890), poet, autor, dramaturg, folclorist, om politic, ministru, academician român, creator al teatrului românesc și a literaturii dramatice în România, personalitate marcantă a Moldovei și apoi a României de-a lungul întregului secol al XIX-lea.
Iulian Antonescu, muzeolog
George Apostu (1934-1986), sculptor

George BacoviaGeorge Bacovia (1881-1957), poet
Iulian Băicuș, critic literar
Ovidiu Bălan, muzician și dirijor
Ilie Boca, pictor
Corneliu Buzinschi (1937-2001), scriitor
Petru Cimpoesu (1952, Vaslui), scriitor
Radu Cosașu (1930), scriitor
Andrei Cristea, fotbalist
Ion Drăgoi, instrumentist
Bogdan Lascăr 1974, pictor
Narcisa Lecușanu, 1976, handbalistă
Marcel Marcian (1914-2007), scriitor
Solomon Marcus (1925), matematician
Doina Melinte, atlet
Mihaela Melinte, atlet
Marius Mircu (1909-2007), jurnalist, scriitor, istoric
Lucrețiu Pătrășcanu (1900-1954), avocat, om politic, Ministru al Justiției în primul guvern comunist, asasinat în închisoare
Alexandru Piru (1917-1993), critic literar
Monica Roșu, gimnastă
Alexandru Șafran, cărturar, teolog, filosof, istoric și literat evreu
Grigore Tabacaru, ilustru pedagog de la începutul secolului al XX-lea care a întrezărit rolul experimentului în activitatea pedagogică
Mihaela Teleoacă, actriță
Nicolae Vermont, pictor
Ștefan Zeletin, filozof, economist și sociolog român
Vasile Pârvan, istoric, arheolog, epigrafist și eseist
Dragoș Burlacu, artist plastic, (pictor, grafician), român
Emeric Dembroschi, fotbalist
Radu Beligan, actor
Gabriela Vrânceanu Firea, jurnalistă
Aaron Aaronsohn, agronom, botanist, politician evreu


Sport

Atletism


Doina MelinteSCM Bacău
CS Știința Bacău
CSȘ Bacău
Badminton

CS Știința Bacău
CSȘ Bacău
Baschet

CSȘ Bacău
Box

SCM Bacău
Bridge

Asociația Bridge Club Bacău
Dans sportiv

ACDS Fiesta 2000 Bacău
CDS Autentic Bacău
ACDS Authentic Dance Sport 2007 Bacău
Fotbal


FCM Bacău
CS Aerostar Bacău
CS FC Pambac Bacău
FC Willy Bacău
AS Clipa VIO Bacău
AS Mesagerul Bacău
Siretul Bacău
LPS Bacău
Gimnastică

SCM Bacău (artistică)
CS Știința Bacău (aerobică)
Handbal

Știința MD Bacău
CS Știința Bacău
CSȘ Bacău
Judo

SCM Bacău
Judo Club Royal Bacău
Palatul copiilor Bacău
Karate

SCM Bacău
CS Știința Bacău
CS Seishin Karate-Do Bacău
Siretul Bacău
Lupte

SCM Bacău
Modelism

SCM Bacău
CS Aerostar Bacău

Bazinul olimpic BacăuNatație

SCM Bacău (înot, sărituri în apă)
LPS Bacău (înot)
Șah

Șah Club Hidrocon Bacău
Tenis

SCM Bacău
ASTC Bistrița Bacău
CSȘ Bacău
Volei

CS Știința Bacău
CSȘ Bacău



preluare de pe sursa:
http://ro.wikipedia.org/wiki/Bac%C4%83u

Cine sunt ceangăii?

Ce înseamnă cuvântul ceangău ?

DICŢIONARUL LIMBII ROMÂNE LITERARE CONTEMPORANE volumul I, Editura Academiei, Bucureşti 1955: CEANGĂU, ceangăi: Persoană care face parte dintr-o populaţie maghiară stabilită prin regiunea Bacău.


DICŢIONARUL LIMBII ROMÂNE MODERNE Bucureşti 1958: CEANGĂU, ceangăi: Persoană care face parte din populaţia maghiară stabilită în secolul al XIII-lea în regiunea Bacău - provine din cuvântul maghiar "Csángó".


DICŢIONAR ENCICLOPEDIC ROMÂN Editura politică, Bucureşti 1962: CEANGĂI: Ramură a secuilor aşezaţi în Moldova probabil prin sec. al XV-lea în valea Trotuşului, a Bistriţei şi a Siretului pînă la nord de Roman.


MIC DICŢIONAR ENCICLOPEDIC Editura Enciclopedică Română, Bucureşti 1972:
CEANGĂU (provine din maghiară): Ramură a secuilor aşezaţi prin sec. XV pe valea Trotuşului, a Bistriţei şi a Siretului până la nord de Roman. La singular: persoană care face parte din această populaţie.


MIC DICŢIONAR AL LIMBII ROMÂNE Editura ştiinţifică, Bucureşti 1974:
CEANGĂU, ceangăi: Persoană care face parte dintr-o populaţie de secui stabilită în sec. XV în Moldova.


DICŢIONARUL EXPLICATIV AL LIMBII ROMÂNE Bucureşti 1975:
CEANGĂU, ceangăi: Ramură a secuilor aşezaţi prin sec. XV pe valea Trotuşului, a Bistriţei şi a Siretului până la nord de Roman; persoană care face parte din această populaţie.


DICŢIONAR AL LIMBII ROMÂNE CONTEMPORANE Editura ştiinţifică şi enciclopedică, Bucureşti 1980:
CEANGĂU, ceangăi: Persoană care face parte dintr-o populaţie de secui stabilită (în sec. XV) în Moldova.



DICŢIONAR DE ISTORIA ROMÂNILOR Bucureşti 1997:
CIANGĂI (provine din cuvântul maghiar Csángó): Locuitori de origine maghiară (secui) din Moldova, în ţinutul Bacău şi Roman. Stabiliţi acolo, începând din secolul al XIII-lea, colonizaţi la marginea regatului maghiar sau ca lucrători la minele de sare (valea Trotuş-Ocna). Până azi au păstrat limba, religia catolică, obiceiurile şi satele lor.


Confuziile, erorile şi intoxicările, intenţionate sau neintenţionate, create în legătură cu identitatea ceangăilor provin în mare parte din necunoaştere, pentru ca acest subiect a fost interzis sau manipulat şi cenzurat în perioadele de naţionalism agresiv. În afara de necunoaştere, o altă cauza a confuziilor, erorilor şi intoxicărilor este cuprinderea diferită a termenului de ceangăi, în diferitele abordari.

Când folosim termenul de ceangăi, noi nu avem în vedere pe toţi catolicii din Moldova. Ne referim mai ales la cei care vorbesc sau înţeleg un dialect maghiar şi la cei care se identifică drept ceangăi în baza originii lor maghiare, deşi nu cunosc limba maghiară. În ultimul secol, numărul şi proporţia acestui grup s-a redus, odata cu procesul de asimilare. Asimilarea a fost uneori un fenomen natural, alteori organizat, proporţia dintre cele doua tipuri de asimilare a variat de la o perioada la alta.

În literatura stiinţifică "în prezent, etnonimul ceangau desemneaza o comunitate care s-a indepărtat parţial - sub aspect lingvistic, cultural şi social - de comunitatea maghiara, dar încă nu s-a integrat intrutotul în comunitatea română" ( Ferenc Pozsony - "Ceangăii din Moldova" Cluj,2002 ).

Până la începutul secolului XX, dacă erau intrebaţi, catolicii din judeţele Roman şi Bacău răspundeau că sunt unguri, conştiinţa originii era clară pentru toţi, chiar dacă o parte nu mai vorbeau ungureşte. Acest fapt era semnalat, printe alţii, şi de Nicolae Iorga, care a călătorit prin satele catolicilor din judeţele Roman şi Bacău. Astăzi nu se poate spune ca toţi catolicii din Moldova sunt unguri, sau că toţi sunt romani. Pentru cei mai mulţi, asimilarea lingvistică s-a produs cu multe generaţii în urmă, şi nu mai există memoria originii maghiare. Şi chiar dintre cei care şi astăzi consideră că sunt ceangăi, unii se declară unguri, alţii români, alţii pur şi simplu ceangăi: mulţi accepta fenomenul asimilării, alţii fac confuzie între cetăţenia română şi naţionalitatea română.

Identitatea este o problema personala a fiecăruia, dar din pacate, alegerea este pentru unii supusă la presiuni: articolele din presa locală, jignitoare la adresa celor care au
îndraznit să-şi cultive limba şi cultura specifică, ameninţările adresate de unii profesori de la ţară, îndemnurile unor preoţi de a se declara români, şi, nu în ultimul rând, amintirea generaţiior mai în vârstă despre persecuţiile din vremea regimurilor naţionaliste.

Adepţii unor concepţii naţionaliste radicale resping până şi termenul de ceangău, indemnând la folosirea termenului de "român catolic" pentru toţi acei catolici din Moldova care nu au fost cuprinsi la rubrica "de naţionalitate maghiară" la recensământ.
Asumându-şi reprezentarea tuturor catolicilor din Moldova, aceşti radicali susţin că termenul de ceangau este respins de catolici, care l-ar considera o insulta. Realitatea este mai nuanţată decât ar vrea aceşti radicali. De fapt, chiar şi cuvantul "valah" folosit pana la sfărşitul secolului XIX de unii români şi de toţi străinii, inclusiv de savanţii străini, este cosiderat azi de multa lume ca o jignire sau un cuvant ironic, ceea ce nu ar tebui să se întâmple. La fel ca şi cuvantul "ceangău", termenul de "valah" este receptat uneori cu suspiciune, pentru ca i s-au dat uneori accente depreciative în funcţie de interese, de conjunctura, de educaţie, de concepţiile unei epoci. Totusi, până acum 150 de ani cuvântul "valah" era folosit şi acceptat firesc, ca orice alt nume de popor.

Tot naţionalistii radicali fac referire cu insistenţă la datele oficiale ale recensămintelor din 1992 şi 2002. Este un lucru evident ca în prezent, majoritatea catolicilor se considera de naţionalitate română. Totuşi, din dorinţa de a se obţine rezultate cât mai conforme cu teoria originii româneşti a ceangăilor, cu ocazia recensământului nu s-a urmarit întotdeauna aflarea de date corecte şi precise despre populaţie, aşa cum ar fi rostul unui recensământ: rezultatele dorite au fost insistent sau subtil sugerate oamenilor de la ţară ca să le declare sau să le accepte.

Trecând peste unele confuzii şi nereguli apărute în legătură cu declararea naţionalităţii, semnalate cu ocazia recensământului, este evident că datele referitoare la limba materna nu corespund întrutotul realităţii. Cu toate insistenţele prin care Episcopia de Iaşi a cerut public oamenilor să declare limba română ca limba materna, realitatea rămâne aceeaşi: pentru zeci de mii de catolici, mai ales vârstnici, prima limba învaţată de la părinţi este limba maghiara. Chiar dacă "binevoitorii" le-au explicat că limba lor, a părinţilor si bunicilor lor este o limba "păsărească", de dispreţuit, sau nici măcar o limbă adevărata. În realitate, acest dialect al limbii maghiare păstreaza caracterele limbii vorbite de unguri în urma cu sute de ani şi poate fi înteles numai de cunoscătorii limbii maghiare.
Este de înteles şi de respectat optiunea majoritătii catolicilor din Moldova de a se considera români. Viaţa din fiecare familie şi din fiecare sat, asimilarea naturală şi asimilarea organizată care s-au petrecut impun, la rândul lor, respectul cuvenit pentru aceasta opţiune. Dar dacă pentru o parte a catolicilor din Moldova este vie în amintire şi în conştiinţă originea lor maghiara şi doresc să păstreze şi să cultive limba şi celelalte elemente ale culturii lor tradiţionale, cu specific maghiar, acest drept trebuie să li se recunoască, măcar în Romania secolului XXI. Şi unii şi ceilalţi au de păstrat, prin încercările de fiecare zi, moştenirea cea mai importantă de la înaintaşi: un sentiment religios puternic, iar credinţa sinceră ar trebui să-i unească pe toţi oamenii: catolici români, catolici maghiari, ortodocşi, şi pe toţi oamenii care Îl caută pe Dumnezeu.



Evoluţia identităţii ceangăilor

Pentru a înţelege mai bine evoluţia identităţii vă propunem câteva extrase din cartea "Ceangăii din Moldova" a profesorului universitar Ferenc Pozsony aparută la Cluj în 2002.

" În multe comunităţi de ceangăi moldoveni întălnim o identitate de tip medieval, care poate fi definită mai degraba ca identitate etnică decât conştiintă naţională. Identitatea etnică este una pre-naţională, pentru care solidaritatea grupului se manifestă în primul rând prin riturile colective de tip normativ şi prin tradiţiile lingvistice, culturale, religioase şi morale împărtăşite în comun. (.) Subliniem că sistemul valoric al comunităţilor rurale din Moldova nu atribuie importanţa deosebită apartenenţei naţionale sau etnice, ci sănătăţii, puterii de munca, supravieţuirii, adică problemelor personale şi locale actuale. Istoria nu are un rol special în structura mentalităţii şi gândirii rurale, iar memoria istorică colectivă, bazata pe oralitate, este opacizată, fragmentată şi transformată de trecerea timpului.

Practicile elitei politice române şi maghiare privind construcţia naţionala în ultimii o sută cincizeci de ani s-au desfăşurat de obicei în paralel sau chiar în contradictoriu, fiind incărcate de conflicte periodice. Consecinţa acestui fapt a fost ca membrii acestor comunităţi s-au definit de cele mai multe ori prin opoziţia faţa de celălalt. Diferendele dintre elita maghiara şi cea româna sunt impovărate constant şi de faptul că fiecare îi consideră, rivalizand cu celalalt, pe ceangăii din Moldova drept o comunitate proprie, un grup ţintă, care aşteaptă să fie cucerit.

Pâna la sfarşitul secolului al XIX-lea, conştiinţa identităţii etnice a maghiarilor din zonele rural- agricole ale Moldovei avea o structură particulară, medievală. Elementul esenţial al acestei conştiinţe identitare a constat în faptul că, în comparaţie cu vecinii lor de limbă română, ei vorbeau limba maghiara, aparţineau unei biserici catolice înconjurată de comunităţi ortodoxe, aveau tradiţii populare maghiare particulare. (.)

Recensământul oficial din 1859 indică faptul că din totalul de 52.811 romano-catolici din Moldova, 37.823 aveau limba maternă maghiară. ( 71,6 % ).

Deoarece în epoca formării naţionale ceangăii trăiau în afara graniţelor Ungariei, trasate pe culmile Carpaţilor, ei nu au participat la cele mai importante evenimente comune ale creării naţiunii civice maghiare, rămânând, totodata, pentru o perioada indelungată, şi în afara proceselor mai semnificative ale formarii naţiunii române. Vorbind de ceangăii din Moldova şi românii care trăiesc în Balcani, la sud de România, Zoltan Cantor afirma:
În comunitatile lor rural-agricole a supravieţuit o constiinţă etnica medievală, care nu atribuia funcţii sau semnificaţii simbolice nici limbii materne, nici tradiţiei folclorice în limba maternă. Pentru ei, apartenenţa la o comunitate naţională nu reprezintă aspectul cel mai important, cel mai relevant al vieţii lor: nici nu s-au preocupat în mod conştient de identificarea unui anumit grup naţional de care ar aparţine. Tocmai din aceasta cauză valoarea cea mai relevantă nu este identificarea cu naţiunea, ci sănătatea, capacitatea de munca şi abilităţile necesare supravieţuirii. Structura identităţii lor conţine în primul rând, pe lângă ataşamentul faţa de religia romano- catolică, conştiinţa puternică a apartenenţei la satul natal, reperezentată în trecut de numeroase obiecte de port local, decorarea caselor, dialectul, obiceiurile populare etc. Acest ataşament se manifestă în primul rând în revenirea periodică a celor care au plecat în oraşe îndepărtate (ceea ce implică sacrificii materiale semnificative), pentru a participa la evenimentele importante din cadrul familiei sau comunităţii.

În perioada desfăşurării mişcărilor naţionale, maghiarii din Moldova nu au dispus de o elită proprie care ar fi putut asigura mai eficient reprezentarea intereselor şi formarea identităţii populaţiei rurale." . De la jumatatea secolului XIX, "şcolile de stat organizate în satele ceangăilor au devenit în scurt timp instituţii importante ale propagării constiinţei naţionale şi a limbii române, şi au compromis în mod deliberat şi constant prestigiul limbii materne. Copiii nu au invăţat să scrie şi să citească în limba materna intr-un cadru sistematic şi organizat, şi nu şi-au putut insuşi valorile literaturii naţionale maghiare..În lipsa scrisului în limba maghiară, cunoştinţele legate de trecutul maghiar comun s-au transmis din generaţie în generaţie prin folclorul oral. Ceangăii din Moldova au păstrat până în zilele noastre cunoştinţe (de exemplu legende, balade, cantece) legate de Sfântul Ştefan şi Sfântul Ladislau, regi maghiari din Evul Mediu. Având în vedere ca forţa tradiţiei orale scade tot mai mult, ceangăii nu au la dispoziţie o cunoaştere certă a trecutului maghiar, cunoaştere pe care ar putea să o mobilizeze în apărarea culturii lor specifice şi legitimarea drepturilor minoritare. (.)

Membrii tinerei generaţii nu mai cântă balade clasice şi cântece de jale, nu mai îmbracă catrinţe sau cămăşi ungureşti brodate. Acest proces s-a desfaşurat deja şi in sânul tuturor comunităţilor maghiare din Bazinul Carpatin, dar în timp ce - în cursul aculturaţiei - în zonele centrale ale ariei lingvistice maghiare noua cultura încetăţenită s-a bazat pe limba materna proprie, la ceangăii din Moldova transformarea culturii s-a finalizat prin câştigarea terenului de către cultura publică de limba română. De la mijlocul secolului al XX-lea, mai întîi prin reţeaua de radiodifuziune, iar mai apoi prin televiziune, în comunităţile lor s-au răspândit creaţiile folclorice şi muzicale de limba română. Pe termen mai lung, expansiunea acestei culturi publice de limba română favorizează integrarea ceangăilor în comunitatea şi în cultura română."



preluare de pe sursa:
http://www.ceangai.ro/ro/cine_sunt/ceangai.htm

Marele pictor bacauan Dimitrie Berea, omagiat in Statele Unite ale Americii

Miercuri, 2 noiembrie s-au implinit 103 ani de la nasterea lui Dimitrie Berea (n.2 noiembrie 1908, Bacau-d.1975, Paris), unul dintre cei mai renumiti pictori post-impresionisti ai lumii contemporane, cunoscut si apreciat in toata lumea, mai putin in Romania.

Absolvent al Academiei de Arhitectura din Bucuresti si al Academiei Regale de Belle Arte din Roma, unde va primi cite o diploma pentru fiecare din cele cinci discipline pe care le-a studiat, se stabileste din 1939 la Paris, unde îi întilneste pe marii artisti Bonnard, Vuillard, Matisse, Picasso si Van Dongen.

În 1942, la doar 34 de ani, deschide prima sa expozite personala la Palazzo Lancellotto din Roma, dupa care se va intoarce la Bucuresti, unde va ocupa functia de director al Muzeului “Theodor Aman”. In 1946 emigreaza definitiv din tara natala, pictind si expunind in mai toate marile muzee ale lumii, fiind considerat unul dintre cei mai de renume portretisti si peisagisti ai epocii.

Pe linga datele pur biografice prezentate in urma cu un an in acest cotidian, relevant ramine modul in care personalitatea pictorului bacauan, este receptata in Statele Unite ale Americii, acolo unde un alt roman, prof.dr.Ileana Costea de la Universitatea Californiana Northridge din Los Angeles, a tinut
sa-l omagieze pe Dimitrie Berea, publicind un amplu articol “despre interesanta viata si opera a pictorului Berea” intr-o rubrica frumos intitulata “Prezente Romanesti Surpriza in Strainatate”.

Inedit este faptul ca fosta sotie a pictorului, printesa Alice de Grueli, fata regelui Georgiei, in cautarile sale pentru plasarea colectiei de picturi a sotului sau, va descoperi un oras ce poarta chiar numele pictorului (Berea) aflat in statul Kentucky, unde va ridica si inaugura cladirea construita special pentru Galeria
“Dimitrie Berea”, ce adaposteste cea mai mare parte a lucrarilor pictorului bacauan, cu spatii pentru expozitii temporare si pentru lucrari ale studentilor, pentru
design tri-dimensional si grafica si o “Sala Romaneasca” in care sint expuse obiecte romanesti si documentare referitoare la pictorul Dimitrie Berea.

(Romulus Dan BUSNEA)


preluare de pe sursa:
http://www.ziaruldebacau.ro/ziarul/2011/11/03/marele-pictor-bacauan-dimitrie-berea-omagiat-in-statele-unite-ale-americiidimitrie.html

Circul continua: Vasile Botomei cere instantei sa constate ca fostul decan al Baroului Bacau practica ilegal meseria de avocat

Dupa cum se stie, la Sibiu se judeca un proces intre Primaria Bacau si societatea Transport Public ce apartine fostului primar Dumitru Sechelariu. Miza este comerciala si o reprezinta terenul pe care au fost situate constructiile Transport Public.

Terenul a fost antamat catre Kaufland, care voia sa construiasca un hypermarket, insa Primaria s-a opus, spunand ca terenul e al ei, pentru ca la privatizarea societatii, terenul nu era inclus in capitalul social. La mijloc a cazut si Consiliul Judetean, care a eliberat un certificat care este contestat de Primarie.

Asadar, Primaria se judeca la Sibiu cu Consiliul Judetean. Procesul se derula monoton, plictisitor. Asta pana a aparut pe scena Vasile Botomei, cel care s-a intitulat multa vreme decan al Baroului constitutional si care s-a judecat cu Baroul traditional.

Imediat dupa ce a aprut in proces, sustinand ca a fost mandatat de Dumitru Sechelariu sa-i reprezinte interesele, Vasile Botomei a inceput sa se certe cu avocatul Consiliului Judetean.

Dupa ce a depus o plangere penala impotriva judecatorului, Vasile Botomei arunca bomba: contesta calitatea de avocati ai lui Petru Haratau (fost decan al Baroului ‘traditional’ Bacau), avocat al CJ si Valentin Cozma, avocat al Primariei, pe motiv ca nu fac parte din Baroul ‘constitutional”, singurul care are voie sa existe in Bacau, dupa cum afirma el.

Avand in vedere motivele de drept invocate in prezenta, va solicitam urmatoarele:
1. Sa sesizati Parchetul de pe langa Curtea de Apel Sibiu, in vederea efectuarii de cercetari penale impotriva urmatorilor:
- Haratau Petru, rugandu-va sa identificati datele de stare civila ale acestuia, cu ocazia prezentarii in instanta;
- Cozma Valentin, rugandu-va sa identificati datele de stare civila ale acestuia, cu ocazia prezentarii in instanta.
a. Sub aspectul savarsirii infractiunilor de fals in inscrisuri materiale si uz de fals;
b. Exercitarea fara drept a profesiei de avocat.

Faptele constand in urmatoarele:
Au incheiat contracte de asistenta si reprezentare juridica, in numele Baroului Bacau. Au emis imputerniciri avocatiale in numele Baroului Bacau; Au efectuat acte materiale in dosarul nr. 3950/110/2010 al Tribunalului
Sibiu, sectia Comerciala si de Contencios Administrativ, prin inducerea in eroare a Presedintelui de complet, producand consecinte juridice in sensul pronuntarii incheierii de sedinta din data de 05.09.2011, prin care au contestat calitatea de avocat a domnului av.dr. Botomei Vasile, impotriva evidentei din inscrisurile
depuse la dosar privind actul de inregistrare fiscala al Baroului Bacau-CIF 1665686, asemenea ca si de actul de inregistrare fiscala al Cabinetului de avocat doctor Botomei Vasile- CIF 21183784. Integral aici

Asta dupa ce acelasi Vasile Botomei ar fi dat in judecata Baroul ‘traditional’ pe motiv ca nu-l primeste in randurile sale.


Scris de Razvan Bibire,

preluare de pe sursa:
http://www.contrasens.com/2011/10/03/circul-continua-vasile-botomei-cere-instantei-sa-constate-ca-fostul-decan-al-baroului-bacau-practica-ilegal-meseria-de-avocat.html

Interviu cu scriitorul Petru Cimpoesu

Scris de Laura Huiban

Romanul “Simion liftnicul”, al prozatorului bacauan Petru Cimpoesu, se dovedeste a fi port-bonheur-ul sau literar. Chiar daca nu este cea mai draga carte a sa, “Simion liftnicul” este deja tradusa in trei tari europene (Cehia, Italia si Spania) si urmeaza sa apara in Croatia si Bulgaria.

Contractele legate de acest roman deschid alte si alte usi ale editurilor europene pentru cartile prozatorului bacauan, fragmente din care au beneficiat de lecturi publice in Austria, ori au fost incluse in antologii in Germania si Ungaria. Dupa aproape 35 de ani de munca si rabdatoare asteptare, prozatorul bacauan este in prezent unul dintre cei mai de succes scriitori contemporani români, iar lista premiilor sale include distinctii din partea Academiei Române si Academiei Republicii Cehe sau a Uniunii Scriitorilor din România. In perioada 7 – 9 octombrie 2009, Petru Cimpoesu a participat la Tirgul International de Carte de la Madrid, unde si-a lansat versiunea spaniola a romanului “Simion liftnicul”. Despre destinul acestei carti, al autorului sau si despre destinul literaturii române, in interviul care urmeaza.
Va fi tradus si in Croatia si Bulgaria

FaraFiltru: -Cum ati ajuns sa fiti tradus si in Spania?
Petru Cimpoesu: Am fost gasit pe internet de Javier Marina, un tinar profesor din sudul Spaniei interesat de literatura româna si care a facut un curs de traducatori organizat de Institutul Cultural Român. I-a placut cartea mea si a tradus-o. Am avut un prim contact cu el abia dupa ce terminase traducerea, mi-a scris un email, mai intii am crezut ca e o doamna, i-am scris: “Stimata doamna Marina… etc.”. Si a ris de mine.

F.F.- Care alti scriitori români sint tradusi de editurile spaniole?

P.C.-Sunt destui, nu-i stiu chiar pe toti. De la Eminescu, Blandiana, Mircea Eliade sau Max Blecher, la Dan Lungu sau Ion Vianu. Spania e tara unde s-a tradus cel mai mult din literatura româna.
F.F.-Care credeti ca este explicatia? O buna promovare sau altceva?
P.C.-Poate o afinitate culturala mai accentuata, dar si oamenii de legatura. Institutul Cervantes din Bucuresti si Institutul Cultural Român de la Madrid colaboreaza foarte bine de mai multi ani. Apoi, sa nu uitam ca in Spania sunt circa 1,5 milioane de români. Prezenta lor acolo a facut ca legaturile dintre cele doua tari sa fie si mai strinse.

F.F.-Adica va citesc românii din Spania sau spaniolii?

P.C.- Românii nu prea citesc, nici in Spania, nici aici. Asadar, cred ca traducerea s-a facut pentru cititorul spaniol. Dar nu e lipsit de importanta ca sint asa de multi români acolo. Prezenta lor i-a facut pe spanioli mai curiosi fata de România.
F.F.-Ati primit la Tirgul International de Carte de la Madrid propuneri de noi colaborari, poate si cu alte tari?
P.C.-Da, se va traduce tot in Spania – e deja contractat – si romanul “Christina Domestica si Vinatorii de suflete”. Probabil va aparea anul viitor sau cel tirziu in 2011. Atunci România va fi tara invitata special la Tirgul de Carte de la Madrid. “Simion liftnicul” va mai aparea in Croatia, pina la sfirsitul anului acestuia, si probabil in Bulgaria, dar nu stiu exact cind.

F.F. -Aveti feed-back-uri de la cititori din tarile in care ati fost tradus? Din Cehia, Italia?

P.C.- De la critici, da. Sunt postate citeva pe pagina mea de internet, va rog sa o vizitati la www.cimpoesu.ro/petru
F.F..-Ma refeream la simpli cititori, nu la “vocile avizate”.
P.C.- Cine stie ce gindesc cititorii simpli? De aceea exista critica, este un intermediar intre autor si cititori. Si apoi, sa va mai spun ceva: conteaza mai mult parerea unui om avizat decit a citorva mii de neavizati. In literatura, valoarea nu se aproba prin vot universal, ci prin vot cenzitar.

F.F.- Aceasta afirmatie ar putea sa va anuleze niste cititori sensibili, la opinia dv.

P.C. – Nu-mi fac probleme de cititorii “sensibili”. Cititorii “sensibili” nu citesc carti, cel mult le cumpara si le pun in bibioteca.
“Literatura româna este, in Europa, o literatura mica si vanitoasa”

F.F. -Aveti, prin participarea la acest tirg de carte, o perspectiva actuala asupra lumii literare europene. Care sint “modele literare” ale momentului? Ce primeaza, literatura elitista, povestea? in context european, unde se plaseaza România la nivel de piata literara?
P.C.-Pai, mi-e foarte simplu sa va raspund. Vedeti cine a luat Premiul Nobel in acest an. Ce a prevalat in motivarea premiului? In primul rind, tema umanista. Sigur, povestea are rolul ei de caraus, dar intereseaza mai ales temele abordate. In cazul Hertei Muller, sa zicem, este vorba despre destinele distruse de regimul comunist. Occidentalii inca nu stiu prea bine ce s-a intimplat timp de cincizeci de ani in partea asta de lume, iar literatura mai ridica din cind in cind cite un colt de cortina. Caci Cortina de Fier a cazut, dar trebuie sa mai cada multe cortine pina sa ne vedem unii pe altii asa cum suntem de fapt.

F.F.- Nu spun ca este cazul Hertei Muller sau al dumneavoastra, dar nu vi se pare ca, pentru succesul “in afara”, creatorii românii mai tineri au inceput sa supraliciteze temele legate de “viata in comunism”? Cit va mai prinde acest subiect pentru straini?

P.C. -E inca un filon care mai poate fi exploatat. Depinde cum il exploatezi. A scrie despre viata in comunism e, in principiu, simplu. Dar aici intervin o serie de alte variabile, povestea mai mult sau mai putin interesanta, destinul personajului, talentul autorului etc. Si despre al doilea razboi mondial s-a scris mult, dar tema nu e complet epuizata nici acum. Si tineti cont ca razboiul a durat mai putin decit comunismul.

F.F.-De ce ati ales sa spuneti cu umor, in “Simion liftnicul”, aceasta poveste a vietii in comunism?
P.C.-Poate din cauza ca nu aveam ce altceva sa fac cu umorul meu. Dar am scris si carti serioase, sobre. “Povestea Marelui Brigand”, de exemplu. S-a intimplat insa ca asta, cu Simion, a avut mai mult noroc.

F.F.-Are România motive de bucurie ca Herta Muller a cistigat Premiul Nobel pentru Literatura? Subiectul scrierilor sale, dictatura din timpul regimului comunist, nu este un motiv de mindrie pentru România.

P.C.-Herta Muller nu apartine literaturii române. Dar premierea ei atrage atentia asupra unui spatiu geografic si cultural. Din asta pot aparea niscai oportunitati. Literatura româna este, in Europa, o literatura mica si vanitoasa. Asta nu inseamna insa ca nu ar avea ce propune, valorile ei. Ginditi-va, de exemplu, la Ion Creanga. Nu se compara opera lui cu a lui Cervantes. Totusi, Creanga e un genial povestitor. Daca scrii o carte despre dictatura comunista nu inseamna ca te mindresti cu dictatura, ci incerci sa faci o analiza, sa intelegi ce s-a intimplat, sa prezinti niste destine – caci toata literatura despre asta vorbeste, despre destinul omului in lume.
“Cred ca scriitorul trebuie sa fie preocupat in primul rind de orientarea lui spre adevar”

F.F.-Spuneati ca momentul Nobel pentru Herta Muller poate fi speculat pentru binele spatiului cultural românesc, vorbiti, de asemenea, de comunism ca despre un subiect care poate fi inca folosit in avantajul nostru, ginditi ca un “strateg”, ca un agent literar, in parte. Sa inteleg ca nu sinteti de acord cu imaginea idilica a scriitorului si credeti ca scriitorului român i-ar trebui ceva mai mult pragmatism, un “program”?
P.C.- Depinde la ce “program” va ginditi. Scriitorul, in mod normal, scrie. De celelalte lucruri se ocupa altii. Acum, intrebarea e: ce scrie? De ce scrie asta si nu cealalta? ~n cazul meu, sunt niste teme care ma preocupa din tinerete, subiecte, chiar, care ma urmaresc de multi ani. Cred ca scriitorul trebuie sa fie preocupat in primul rind de orientarea lui spre adevar, nu de succes sau de piata. Dar, pe de alta parte, nu poti fi complet indiferent la ce se intimpla in jur. Daca eu scriu acum un roman de dragoste, nu e pentru ca asta cere sau va cere piata, ci pentru ca a venit vremea sa scriu despre asta. Indiferent daca intereseaza sau nu pe cititorii din Spania sau din alta parte. Asta pot scrie acum, asta scriu. Fiecare scriitor cinstit scrie cum poate, nu cum trebuie. Nici un scriitor adevarat nu scrie pentru premii sau pentru a fi tradus, nici macar pentru a fi citit, ci scrie deoarece nu poate sa nu scrie.

F.F.: Care sint subiectele si temele care va “urmaresc din tinerete”? Ce le-a adus in constiinta dumneavoastra?

P.C.: Tema mea esentiala, şi care poate fi regasita in mai toate cartile pe care le-am scris, este relatia omului cu transcendentul – ziceti-i cum vreti: divinitate, Dumnezeu… Dincolo de realitatea perceptibila, exista o taina a lumii pe care incerc sa o inteleg: de ce exista ceea ce exista, de ce mai degraba exista decit nu şi in ce scop? Eu cred ca omul este un proiect inca neincheiat…
F.F.: De ce “a venit vremea” acum ca Petru Cimpoesu sa scrie un roman de dragoste?
P.C. entru ca, dupa o virsta, poti vorbi despre dragoste mai detaşat, cu alt simt al observatiei… Ştiti ce spunea Albert Camus: cel mai indreptatit sa scrie despre o crima nu e criminalul. Tot aşa şi cu dragostea. Un indragostit nu e cel mai indreptatit sa scrie despre ea…

F.F.: V-ati gindit la un titlu pentru carte, la un termen al publicarii?

P.C.: Titlul este in legatura cu ce va spuneam mai inainte: „Cintecul de dragoste al celui care nu mai iubeşte” – am publicat deja un fragment in „Bucureştiul cultural”, iar cit despre termen…, e inca departe, va mai dura citiva ani buni pina cind voi ajunge la capat.

“Balaita, Breban si Banulescu au fost maestrii mei.”

F.F.-Nicolae Manolescu are numai vorbe de bine despre prozatorul Petru Cimpoesu in “Istoria critica a literaturii române ( (ex: “«Simion liftnicul» este un roman realist si comic, dovedind o exceptionala capacitate de observatie sociala si psihologica, printre foarte putinele scrise dupa 1989 care depasesc nivelul gazetaresc ori al pamfletului politic in descrierea lumii noastre noi”). Are vreo importanta pentru dumneavoastra?
P.C.-Are importanta in primul rind faptul ca am fost inclus in aceasta “Istorie”, de unde multi scriitori importanti lipsesc. Faptul ca ma mai si lauda e, asa, un fel de bonus. Ce sa spun, presupun ca i-au placut cartile mele. N-am avut niciodata o relatie foarte apropiata cu Nicolae Manolescu, nu are ce cistiga de la mine, asa ca nu vad ce alte motive ar fi avut sa ma laude. In treacat fie spus, Nicolae Manolescu nu a comentat nicio carte de-a mea prin reviste, nu mi-a facut cronici, dar nu am socotit ca asta ar fi o drama personala. Prin urmare, daca m-a laudat, e bine, daca nici nu ma baga in seama, poate nu era asa de bine, dar nici n-aş fi facut din asta o tragedie.

F.F.:-Sinteti de acord ca, asa cum spune Nicolae Manolescu, anumite pasaje din cartea dumneavoastra “Povestea Marelui Brigand” seamana cu “Lumea in doua zile” a lui George Balaita si cu Stefan Banulescu din “Cartea milionarului”?

P.C.:-Balaita, Breban si Banulescu au fost maestrii mei. Nu pot nega ca m-au influentat intr-o anumita perioada. Dar nu numai ei, ci si Robert Musil, Thomas Mann, Andrei Platonov si… multi altii.
“O lectura buna trebuie sa dureze atit cit a durat scrierea cartii”

F.F.-Ati aflat “lucruri noi” despre cartile dumneavoastra din diferitele interpretari date acestora de criticii literari? Vi s-au atribuit, adica, intentii pe care cartea nu le-a avut?
P.C.-Nu prea. Dimpotriva, multe elemente pe care am mizat au trecut neobservate. In general, cred ca o lectura buna trebuie sa dureze atit cit a durat scrierea cartii. Asta ar fi lectura ideala. Or, cine are timp de asa ceva?

F.F.:-Puteti da, va rog, exemplu de o astfel de intentie trecuta cu vederea?

P.C.:- Tema din „Christina Domestica” despre manipularea prin media nu a fost deloc analizata de comentatorii cartii.
“Am un singur prieten literar in Bucuresti, pe George Balaita”

F.F.- Pentru ca vorbim de relatia dumneavoastra cu diverse personalitati ale culturii române, in “Simion liftnicul” ati scris despre Horia Roman Patapievici, aparent critic. Iar in prezent aveti o buna relatie cu Institutul Cultural Român, pe care il conduce. A fost o strategie? A influentat acest amanunt relatia dumneavoastra cu H.R.-Patapievici?
P.C.:-Referirea mea la Patapievici, in “Simion liftnicul” e numai aparent critica. La o lectura mai atenta, s-ar vedea ca de fapt ii dau dreptate, chiar daca la modul critic. Relatia mea buna cu ICR nu e obligatoriu buna din cauza lui Patapievici. Dar trebuie sa va spun ca Patapievici a participat la lansarea romanului, care s-a intimplat in 2001, la Tirgul Bookarest, si mi-a laudat cartea.

F.F.:-V-au ajutat “relatiile”, prieteniile in ascensiunea din lumea literara?
P.C.- Ce relatii? N-am niciun fel de relatii.

F.F.:-Cu scriitorii, cu oamenii care pot sa va introduca in cercuri literare nationale, internationale.

P.C.-Am un singur prieten literar in Bucuresti, pe George Balaita, pe la care mai trec din cind in cind. Dar el e departe de a fi o “relatie”.
“«Simion liftnicul» este cartea unui credincios dezamagit de oameni”

F.F.:-Care este istoria cartii “Simion liftnicul”? Ce amanunte puteti da pe parcursul scrierii ei? In ce conditii ati scris-o? Care a fost motivatia care i-a dat nastere?
P.C.-Au trecut de atunci noua ani. Pe mine lucrurile astea ma preocupa prea putin. Am mai spus chestia asta: literatura nu e cel mai important lucru din viata. Sigur ca vrei sa fii citit si sa ai succes, dar mai important e sa spui ce ai de spus – daca ai de spus ceva. Ce iese dupa aia e mai mult o chestiune de noroc. Istoria cartii incepe inainte de 1989. Atunci am scris unele povestiri care au fost apoi topite in carte – cea cu profesorul si eleva care pretinde ca a ramas gravida, cea cu Anghel, care are riie, vreo patru, cinci povestiri. Dupa 1990, am gasit solutia cu Simion care se blocheaza in lift – asta uneste toate celelalte povestiri. Vedeti ca gestatia a fost destul de lunga, dar nu chinuita, am avut rabdare pina cind lucrurile s-au asezat firesc la locul lor. In 2000, dupa ce am publicat “Povestea Marelui Brigand”, m-am apucat de lucru propriu-zis la “Simion liftnicul” si am terminat de scris cam in noua luni. }ineti cont ca nu scriam tot timpul, caci aveam serviciu, ma duceam opt ore pe zi la munca.

F.F.:- “Simion Liftnicul” este cartea unui scriitor care crede in Dumnezeu?

P.C.:-Da, “Simion liftnicul” este cartea unui credincios dezamagit de oameni.
“Pentru mine, scrisul e mai degraba un fel de rugaciune”

F.F.-Care sint obiceiurile dumneavoastra de lucru? Cind lucrati pt o carte, in ce conditii?
P.C.-Nu am anumite obiceiuri. ~ntr-o vreme, ma sculam pe la ora trei-patru dimineata si scriam. In ultimul timp, ca sa fiu sincer, nu prea am mai scris. Anul asta, foarte putin. Sper ca anul viitor sa fie mai rodnic. Nu scriu cum as prasi, v-am mai spus. Daca am ceva de spus, bine, daca nu, tac. De obicei, nu-mi fortez ideea, ci astept sa mi se limpezeasca singura. Pentru mine, scrisul nu e propriu-zis o munca, ci mai degraba un fel de rugaciune, o forma de incantatie. De fapt, scriitorul, poetul ar putea fi urmasii samanilor sau ai taumaturgilor din vechime, ei trebuie sa spuna ceva care sa vindece sufletul cititorului. Din acest punct de vedere, valoarea literara consta in eficienta simbolica a actului incantatiei, daca vreti sa ne exprimam pretentios.

“Problema mea este una singura: ca am talent. Iar problema lor este tot una singura: ca nu au”

F.F.:- De ce sinteti singurul scriitor bacauan contemporan cu succes la nivel international? Sinteti singurul care a avut noroc, singurul care a avut relatii sau singurul care a muncit cu suficienta rabdare pentru asta? Ce reprosati profesional colegilor dumneavostra de breasla?

P.C.:-Nu sunt singurul scriitor bacauan care… etc. mai sunt citiva. Problema e ca pe mine m-a interesat intotdeauna numai literatura. Pe altii ii intereseaza pozitie in societate, calitatea de membru al USR sau de sef – si asa mai departe, lucruri care de fapt nu inseamna nimic. Eu am publicat prima mea carte in anul 1983, vedeti citi ani sunt de atunci. Si intrebati-i si pe contestatarii mei cind au publicat prima lor carte. Ca sa vedeti prima diferenta. In al doilea rind, problema mea este una singura, ca am talent, iar problema lor este tot una singura, ca nu au. Nu e de ajuns sa te asezi la un birou sau in fata unui calculator si sa scrii ca sa devii propriu-zis scriitor. In fine, eu nu am facut niciun fel de compromisuri cu literatura, nu am trisat – si poate ca de aici mi se trage norocul. In jocul asta, cine triseaza pierde.

F.F..:-Detractorii, ne-scriitori, va reproseaza ca sinteti “un inginer” care scrie? Ati absolvit Institutul de Petrol si Gaze Ploiesti, Facultatea de Forajul sondelor si exploatarea zacamintelor de petrol si gaze. Are legatura pregatirea profesionala a autorului cu valoarea literara a scrierilor sale?
P.C.:- Stiti ceva, eu ma mindresc cu faptul ca sunt inginer petrolist. De fapt am inceput sa scriu inainte de a intra la facultate, dar am sa va raspund altceva: ca scriitor – sau artist in general – te naşti. Cei „facuti” scriitori la facultate invata sa mimeze mai mult sau mai putin convingator mode importate din Franta, din America sau de unde se nimereşte. Principalul defect al scriitorilor români – ma refer in primul rind la proza – este ca in cartile lor e prea multa filologie şi prea putina viata. Stiti ce a raspuns Sadoveanu, cind a fost intrebat citi scriitori crede ca vor ieşi de la Scoala de literatura: vor ieşi atitia citi au intrat.

“«Povestea Marelui Brigand» este cea mai reusita carte a mea”

F.F.-Se spune despre “Christina Domestica si vinatorii de suflete” ca nu se ridica la nivelul celorlalte carti ale dv. Sinteti de acord?
P.C.-Nu sunt de acord. Cei care spun asta au citit-o printr-o grila gresita. Dar au fost destui care au citit-o corect – intrati pe site-ul meu si vedeti comentariile criticilor care conteaza.

F.F.-De care dintre cartile dv sinteti cel mai multumit, prin raportul intentie – rezultat?
P.C.- “Povestea Marelui Brigand” este cea mai reusita carte a mea.

F.F.:- De ce?
P.C.-Nu stiu de ce. Am muncit mai mult la ea, cu mai multa rabdare, am lucrat-o cam doisprezece ani, intr-o perioada cind eram complet anonim in Bacau, ba uneori nu aveam nici din ce trai, caci ramasesem fara serviciu.

F.F.:-O sa vi se urce la cap succesul? Sinteti un scriitor vanitos?

P.C.:-Nu sunt un scriitor vanitos, ci orgolios. Asa de orgolios, incit nu am alergat dupa succes, ci am asteptat sa vina succesul la mine, si am asteptat zeci de ani. Se implinesc vreo treizeci si cinci de ani de cind tot scriu.
F.F.:-Ce tip de literatura citeste Petru Cimpoesu? Ce autori?
P.C.:-Am inceput zilele acestea sa citesc un roman de Ion Vianu.

F.F.-Ce roman? Si de ce ati facut acesta alegere?
P.C.- “Necredinciosul”. E un roman de o suta si ceva de pagini, foarte interesant. Ion Vianu e fiul lui Tudor Vianu, a lucrat multi ani ca medic psihiatru in Elvetia, are ce spune…

F.F.:-Ce muzica ascultati?
P.C.:- In perioada asta nu prea ascult muzica, nu am timp. De obicei, prefer preclasicii, Bach in special, dar ma pot adapta chiar si muzicii contemporane. Sau Schubert, Anton Bruckner, Grieg…dar acum nu prea ascult.

F.F.:-V-ati nascut in Vaslui dar sinteti stabilit in Bacau. Ce va recomandati, bacauan sau vasluian?

P.C.:- Daca ma intrebati ca scriitor, sunt scriitor român. in restul timpului, sunt moldovean.


preluare de pe sursa:http://www.farafiltru.net/interviu-cu-scriitorul-petru-cimpoesu.html

Mos Craciun cel vazut si cel nevazut

Autor: Revista Ateneu


Am aflat de curând cã, vai, renul cel mai important al lui Mos Crãciun, vestitul Rudolf, a murit ca urmare a unui atac de cord provocat de zborurile unor avioane pe deasupra fermei lui Mos Crãciun.

Informatia a fost datã la stiri cu maximã seriozitate, doar zâmbetul abia schitat al prezentatoarei indicând cã am pãsit cumva pe un teren diferit de cel al crimelor, rãzboaielor, politicii, catastrofelor etc. Am vãzut chiar si imagini cu un Mos Crãciun imens, într-o sanie de poveste, trasã de un ren bine hrãnit, pe un drum plin de zãpadã, printr-o pãdure feericã. Si am tresãrit, pentru cã mi-am adus aminte cã, spre deosebire de timpul copilãriei mele, nu foarte îndepãrtat, timpul de acum este unul în care metafora tinde sã-si piardã autoritatea – economia de piatã impune ca suprafata sã nu mai ascundã nimic, sã nu mai trimitã la altceva, ci sã se reprezinte pe ea însãsi.

Într-un fel, dacã se dã la televizor cã renul mosului a murit si cã, astfel, bãtrânul s-ar putea sã aibã dificultãti la împãrtirea darurilor, asta ar fi o garantie pentru copiii de pretutindeni cã simpaticul personaj chiar existã. Ar fi, ca sã zicem asa, o prelungire binevenitã a credintei copilãresti, curate si naive, într-o lume a povestilor în care regulile sunt mereu ascultate în cele din urmã, iar rãii sunt pedepsiti, în timp ce o fiintã jovialã, fie ea un mos vesel si rotofei sau o zânã binevoitoare, rãsplãte ste virtutile.

Îmi aduc aminte ce suferintã aveam la fiecare Crãciun pentru cã nu apucam sã îl vãd niciodatã pe Mosul. Pãrintii mei se strãduiau sã gãseascã tot felul de trucuri ca sã îmi însele vigilenta, lãsau, spre exemplu, usa de la intrare întredeschisã si mã anuntau sã vin repede, cã A VENIT!, dar când sã dau cu ochii de el, chipurile… „tocmai plecase”! Inutil sã mai spun cã nici un cadou nu mã putea împãca si multumi, de vreme ce Mosul refuza sã se înfãtiseze fiintei mele însetate, vorba poetului, sã… pipãie si sã urle: este! Am sfârsit, bineînteles, prin a-i acuza pe mama si pe tata de minciunã si prin renuntarea la orice idee cã Mosul existã cu adevãrat. Sigur, conversatiile foarte serioase pe care le aveam prin clasa întâi cu colegii au contribuit decisiv la aceastã conversie, sã-i zic, dinspre lumea basmelor înspre lumea realã, lipsitã de magie si, de aceea, inteligibilã.

Mi-a rãmas, totusi, un dor inefabil, o lipsã, o emotie irepresibilã legatã de figura Mosului pe care a trebuit sã îl caut mereu în imaginatie, sã mã las dusã, în acest scop, de cuvintele colindelor sau ale cântecelelor pe tema Crãciunului, înspre nãmeti peste care vine trosnind o sanie plinã de saci burdusiti cu daruri… Singurul lucru pe care nu mi l-am putut niciodatã imagina a fost întâlnirea propriu-zisã cu Mos Crãciun. Acum mã gândesc cã aceasta este explicatia pentru care, de fapt, în adâncurile tãinuite ale fiintei, nu am încetat sã cred. Distanta de netrecut dintre realitatea golitã de poezie si lumea liberã a imaginatiei a fãcut posibilã metafora nesfârsitã. Îl regãsesc pe Mosul în toate cele care vor sã-l reprezinte, desi stiu cã el nu stã în ele, ci dincolo de ele.

Asa cum Dumnezeu nu stã în icoane, ci în altã dimensiune, la care icoanele doar fac trimitere. Mai stiu acum, în fine, cã acesta e cel mai mare dar pe care mi-l putea face Mosul: nearãtându-mi-se, mi s-a revelat într-un fel cu mult mai bogat, mi-a fãcut posibilã întrebarea fecundã.

Am mari îndoieli cu privire la puterea de credintã a copiilor care se uitã acum la televizor si care îl vãd pe Mos în nenumãrate variante, pe stradã, la magazin, în cãrti (dacã le mai citesc), în filme, la televizor. Revãrsarea aceasta de imagini date de-a gata blocheazã orice efort imaginativ, orice trecere la adevãrul care conteazã despre lume, la adevãrul frumosului, la sentimentul nedeslusit al poeticului, vorba lui E. A. Poe. Orice pusti care stie sã citeascã poate afla astãzi, cu mare usurintã, chiar de pe site-ul oficial al lui Mos Crãciun, cã el este în vârstã de nu mai putin de 384 de ani, cã locuieste în Laponia, în pãdurea din apropierea orasului finlandez Rovaniemi, are si el o adresã, nu-i asa?, ca oricare cetãtean al lumii civilizate, cã are în subordine o armatã de spiridusi care muncesc pentru el, asemeni unor angajati la o firmã, cã Mos Crãciun are o nevastã, la fel de binevoitoare ca el, si tot asa.

Istoria lui Mos Craciun

Pentru cei mari informatiile devin de-a dreptul stiintifice: Mos Crãciun, cel cu haina rosie, cu barba albã si bogatã, cu obrajii bucãlati si cu trupul rotofei, este o inventie a culturii americane, cel care l-a desenat pentru prima datã, prin 1862, fiind un desenator pe nume Thomas Nast.

Se pare cã, la început, Mos Crãciun a fost „îmbrãcat” cu steagul american, de unde si culoarea rosie a mantiei sale. Numele de Santa Claus provine din olandezul Sinterkloos, care trimite si la numele german al sfântului Nicolae, Nikolaus (Claus fiind o prescurtare de la acesta). Dar Santa Claus nu se suprapune decât partial pe figura sfântului Nicolae, patronul copiilor, pentru cã acesta din urmã nu este doar bun si darnic, ci si cel care împarte pedepse celor care nu au fost cuminti peste an. La începutul secolului al XX-lea, prin 1931, mai exact, Mos Crãciun a fost apropriat de compania Coca Cola, care i-a consacrat imaginea de mos exclusiv generos, iertãtor si plin de voiosie.

Nici cã se putea altfel: cumpãrãtorii nu trebuie sã fie incomodati de vreun examen de constiintã. Noua eticã impune consumul ca pe singura sursã de fericire palpabilã. Santa Claus, adicã Mos Crãciun, poate fi acum „pipãit” de toti, a coborât printre noi, nu mai e de neatins. Oricine poate sã-si „urle” nestingherit facila descoperire: aceea cã Mosul existã! (Si toti stiu cã existã pentru cã e un om de afaceri, pentru cã trãieste dupã regulile tuturor, pentru cã în spatele lui e un întreg sistem economic învârtindu-se în jurul ideii de profit.).

Numai cã existã urmãtorul paradox: cu cât îl simtim mai real pe Mos Crãciun, cu atât îl „vedem” mai putin. El era si trebuia sã rãmânã mereu un simbol (a cãrui imagine a fost inventatã pe pãmânt american, ce-i drept, în urmã cu douã secole, de cãtre imigrantii europeni care aduceau cu ei o întreagã si pestritã mostenire culturalã).

Un simbol pe care îl „vezi” numai în mãsura în care nu îl vezi. Un simbol pe care sper din toatã inima cã noua amenintare teroristã nu îl va distruge, fãcând din Mos Crãciun un purtãtor de bombe. Asta ar semãna cu întoarcerea refulatului despre care vorbesc psihanalistii: dupã ce nea dat atât de multe fãrã sã meritãm, Mos Crãciun ar deveni, prin compensatie, un justitiar. Un justitiar atât de incoruptibil, încât s-ar distruge pânã si pe sine…

Elena CIOBANU, Revista Ateneu



preluare de pe sursa:
http://bacaul.ro/mos-craciun-85/

Băcăuanii au dat porcul pe iepure

Autor: Mircea Merticariu

Cei mai apreciaţi sunt „Marele alb german", „Uriaş Gri German" şi „Cap de Leu".

În acestă perioadă, majoritatea băcăuanilor care trec prin târg caută să cumpere iepuri, apreciaţi pentru gust şi pentru calităţile cărnii, slabă în grăsimi şi colesterol. Dacă altădată crescătorii de iepuri aveau vânzări bune de Paşte, în acest an a crescut cererea şi pentru Crăciun. Un iepure „Uriaş gri german", de 6-7 kilograme, costă 150 de lei.

Citeşte mai multe despre preferinţele culinare ale băcăuanilor în ediţia de Moldova a cotidianului „Adevărul". Ziarul se găseşte la toate punctele de difuzare a presei, la preţul de 1,9 lei.

preluare de pe sursa:
http://www.adevarul.ro/locale/bacau/adevarul-porc-iepure-carne_0_602939908.html

Un bărbat a decedat la biserică, în timpul slujbei. Preotul a continuat liturghia

Autor: Olimpia Filip

Un băcăuan, de 57 de ani, a decedat chiar în Casa lui Dumnezeu. Sfârşitul vieţii sale a avut loc în biserica "Înălţarea Domnului" din municipiul Bacău, în timpul slujbei de duminică.

Bărbatului i s-a făcut brusc rău iar un medic, aflat la slujbă în acel moment, i-a acordat primul ajutor şi a anunţat ambulanţa. Preotul Petru Dinu susţine că nu a ştiut de tragedie, acesta fiind şi motivul pentru care nu a oprit nicio secundă slujba.

"Eram în altar, iar în biserică erau 1000 de oameni. De unde să ştiu eu că a murit cineva? Fireşte că am continuat slujba, pentru că medicii erau cu treaba lor, iar noi cu ale noastre. Eu nu am de unde să ştiu ce boli are fiecare om care intră în biserică", a afirmat preotul Dinu.

Medicii de la ambulanţă s-au chinuit mai bine de 30 de minute să readucă omul la viaţă, însă nu au putut decât să constate decesul. Corpul neînsufleţit al bărbatului este depus la capela bisericii în care a închis ochii. preluare de pe sursa:

http://www.adevarul.ro/locale/bacau/Un_barbat_a_decedat_la_biserica-in_timpul_slujbei-_Preotul_a_continuat_liturghia_0_602939999.html